Noe şi Potopul
Autor:
Flavius Laurian Duverna
|
Album:
Soli Deo Gloria!
|
Tematica:
Slujire
Resursa adaugata de Duverna in 20/11/2011
Resursa adaugata de Duverna in 20/11/2011
Noe şi Potopul
O, după şaisprezece secole şi jumătate
De când omu-a fost adus la existenţă,
Prin păcătuirea zilnică era plin de răutate,
Şi orice corp, pornirile le-avea stricate,
Căci pământul tot, era plin de violenţă.
Când Dumnezeu cel Creator l-a cercetat
Ca să-i vadă starea, în care el decăzuse,
Un singur om, în mii de milioane a aflat,
Noe, care curat se străduia, faţă de păcat
Să se menţină, şi planul Său El Îi expuse.
Să facă o corabie, aşa, cum i se va arăta
Ca să-şi poată salva viaţa de la nimicire,
Căci un potop cumplit de apă va-nneca
Prin ploaia mare, ce din ceruri va cădea
Ca o pedeapsă, peste întreaga omenire.
Dup-o sută douăzeci de ani de predicare,
După ce-n corabie toate vietăţile-au intrat,
În râsul şi-n batjocorirea, fără neruşinare
Acelora, care nu voiau să ştie de pierzare,
Au intrat şi Noe cu familia şi uşa s-a-ncuiat.
Şi dacă Domnu-a-ngăduit c-a lui credinţă
Să fie pusă la proba cercării-n aşteptare,
După şapte zile de insulte şi de umilinţă
Din partea oamenilor cu multă stăruinţă,
Au apărut pe cer, semnele-nfricoşătoare.
Erau munţii de nori negri şi-ameninţători
Care treceau pe cer în fulgere îngrozitoare,
Ce-n tunete şi trăznete îţi produceau fiori
Că tot ce-a spus Noe, în anii săi pregătitori,
Se va-mplini-n deznodământul de-nnecare.
Şi-ntr-adevăr, au îceput să cadă pe pământ
Stropi de ploaie, cum nu fusese niciodată,
Se împlinea, vestirea anunţată prin Cuvânt
De Noe, care, la glasul străjerului cel sfânt
Spunea că omenirea, va fi-n apă înnecată.
Instantaneu, s-au dechis stăvilarele cerului
Şi ploaia a-nceput să cadă-n cantitate mare,
Şi-ndată, fluid s-au rupt izvoarele Adâncului
Ţâşnind în sus, din crăpăturile pământului,
Revărsând asupra lumii, pieirea nimicitoare.
Şi timp de patruzeci de zile, întruna a plouat
Şi patruzeci de nopţi, fără-a avea stagnare,
Şi corabia lui Noe, tot mai mult s-a ridicat
Plutind pe-a valurilor ape, care s-au-nălţat
Mai sus de orice munţi, lipsiţi de apărare.
Cu cincisprezece coţi, de-asupra s-au-nălţat
Apele, peste toţi munţii care i-au acoperit,
Şi a pierit orice fiinţă, de pe pământul uscat,
Tot ce răsuflare-avea, pân-la omul cel creat,
Şi-astfel, a venit potopul, şi-apele l-au curăţit.
Flavius Laurian Duverna
20 noiembrie 2011
O, după şaisprezece secole şi jumătate
De când omu-a fost adus la existenţă,
Prin păcătuirea zilnică era plin de răutate,
Şi orice corp, pornirile le-avea stricate,
Căci pământul tot, era plin de violenţă.
Când Dumnezeu cel Creator l-a cercetat
Ca să-i vadă starea, în care el decăzuse,
Un singur om, în mii de milioane a aflat,
Noe, care curat se străduia, faţă de păcat
Să se menţină, şi planul Său El Îi expuse.
Să facă o corabie, aşa, cum i se va arăta
Ca să-şi poată salva viaţa de la nimicire,
Căci un potop cumplit de apă va-nneca
Prin ploaia mare, ce din ceruri va cădea
Ca o pedeapsă, peste întreaga omenire.
Dup-o sută douăzeci de ani de predicare,
După ce-n corabie toate vietăţile-au intrat,
În râsul şi-n batjocorirea, fără neruşinare
Acelora, care nu voiau să ştie de pierzare,
Au intrat şi Noe cu familia şi uşa s-a-ncuiat.
Şi dacă Domnu-a-ngăduit c-a lui credinţă
Să fie pusă la proba cercării-n aşteptare,
După şapte zile de insulte şi de umilinţă
Din partea oamenilor cu multă stăruinţă,
Au apărut pe cer, semnele-nfricoşătoare.
Erau munţii de nori negri şi-ameninţători
Care treceau pe cer în fulgere îngrozitoare,
Ce-n tunete şi trăznete îţi produceau fiori
Că tot ce-a spus Noe, în anii săi pregătitori,
Se va-mplini-n deznodământul de-nnecare.
Şi-ntr-adevăr, au îceput să cadă pe pământ
Stropi de ploaie, cum nu fusese niciodată,
Se împlinea, vestirea anunţată prin Cuvânt
De Noe, care, la glasul străjerului cel sfânt
Spunea că omenirea, va fi-n apă înnecată.
Instantaneu, s-au dechis stăvilarele cerului
Şi ploaia a-nceput să cadă-n cantitate mare,
Şi-ndată, fluid s-au rupt izvoarele Adâncului
Ţâşnind în sus, din crăpăturile pământului,
Revărsând asupra lumii, pieirea nimicitoare.
Şi timp de patruzeci de zile, întruna a plouat
Şi patruzeci de nopţi, fără-a avea stagnare,
Şi corabia lui Noe, tot mai mult s-a ridicat
Plutind pe-a valurilor ape, care s-au-nălţat
Mai sus de orice munţi, lipsiţi de apărare.
Cu cincisprezece coţi, de-asupra s-au-nălţat
Apele, peste toţi munţii care i-au acoperit,
Şi a pierit orice fiinţă, de pe pământul uscat,
Tot ce răsuflare-avea, pân-la omul cel creat,
Şi-astfel, a venit potopul, şi-apele l-au curăţit.
Flavius Laurian Duverna
20 noiembrie 2011
Statistici
- Vizualizări: 2100
- Export PDF: 25
- Comentarii: 3
Opțiuni
Isaia 1:18 Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.
Domnul să vă binecuvânteze în tot ceea ce faceţi
"În mijlocul acestui neam rău", dreptul Noe a căpătat milă fiind salvat în corabia ce a plutit pe ape un an şi şaptesprezece zile, el şi familia sa fiind singurii supravieţuitori din populaţia lumii antediluviene
fiţi binecuvântat
Tema dezvoltată în poezie a avut trei priorităţi: Starea de decădere morală a omenirii, Hotărârea lui Dumnezeu de a aduce un potop peste pământ, şi personalitatea lui Noe, singurul om neprihânit din acea generaţie. A transpune în versuri ce a urmat după trecerea potopului, s-ar include în alte subiecte, care ar scoate în evidenţă natura altor lucruri, şi ar îndepărta cugetul cititorului de la fondul poeziei. Sugestia ar putea să formeze pentru viitor, temele altor poezii. Vă mulţumim!